Psihologi: Minciunile copiilor trebuie acceptate de părinți. De ce apar ele și cum facem să le micșoarăm frecvența

Cât timp trăiesc părintii, copiii îi vor minți, ne spun psihologii, care ne îndeamnă să acceptăm situația. Odată acceptată, paradoxal, se reduce și numărul minciunilor.

Mințim ca să evităm o pedeapsă. Imediat, sentimentele care se nasc sunt frica și vina. Învățăm de la cele mai mici vârste că pedepsele se evită prin minciuni. Și, totuși, părinților li se pare catastrofal să afle că cei mici practică acest obiceiuri. Este însă doar un șablon în viață și niciodată o tragedie în relația dintre tabere.

„Copilul meu mă minte!” se gândesc furioși pesemne părinții când identifică o astfel de situație. Cei mici au trei argumente forte la îndemână: „Pot fi pedepsit”, „nu vreau să-i dezamăgesc” sau „doar așa primesc atenție”. În aceste cazuri minciuna e doar un comportament șablon, atât! Și totuși nu vreți să vă mintă.

Gyorgy Gaspar, psiholog: „Primul pas ar fi ca părinte să accepte că minciuna face parte din viață și atâta timp cât vor trăi părinții, copilul va minți. Dacă părintele îi transmite acest mesaj, cresc foarte mult șansele ca acest copil să îi spună adevărul.”

Când obervați că vă povestește ceva care este în mod evident o minciună, ajutați-l cu întrebări deschise. Și cu mintea deschisă:

Gyorgy Gaspar, psiholog: „Dacă îl întrebăm direct pe copil: De ce minți? El se va bloca, însă dacă îl întrebăm dechis: Cum te-ai simțit în momentul respectiv? La ce crezi că te-a ajutat acest lucru? Îl ajută pe copil să înțelegă că, ceea ce a făcut nu a fost cea mai bună strategie.”