Mai mult decât atât, doctorul în psihologie consideră că atunci când un clinician aplică unui copil teste care circulă pe internet, majoritatea având o validitate îndoielnică, există un risc crescut că diagnosticul dat copilului să fie unul inexact sau chiar greşit.
“Diagnosticul dat tulburărilor de dezvoltare la copil este primul şi cel mai important pas pe care îl face un specialist. Dacă acesta este pus că urmare a nerespectării procedeelor şi instrumentelor validate ştiinţific, de actualitate, în concordanţă cu procedeele de diagnostic din clinicile europene de profil şi adaptate populaţiei din ţară noastră, atunci întreg procesul terapeutic pleacă de la o premisa greşită şi este sortit eşecului”, afirmă profesorul Geanina Cucu-Ciuhan.
De cealaltă parte, profesorul afirmă că există foarte multe cazuri în care părinţii fac presiuni asupra psihologilor clinicieni pentru a fi dat un diagnostic cât mai rapid, iar că urmare mulţi specialişti nu respectă toate etapele ştiinţifice care vor conduce la recuperarea copilului. Pe lângă aceste cauze care pot afecta diagnosticarea corectă, mai există şi părinţi care ezită să apeleze la serviciile de evaluare psihologică, din varii motive, cu toate că observă tulburările de comportament ale copiilor.
“Am putea spune că avem de-a face cu trei categorii de părinţi. Prima categorie o reprezintă părinţii activi, care observă că fiul sau fiica lor întâmpina dificultăţi emoţionale sau comportamentale şi apelează din proprie iniţiativa la serviciile unui psiholog. Acesta este cazul fericit, părinţii fiind şi foarte motivaţi să se implice în procesul terapeutic al copilului. O a două categorie de părinţi au tendinţa de a subestima importantă etapei de diagnostic, probabil din dorinţa de a începe cât mai repede terapia.
O a treia dificultate pe care o subliniază profesorul universitar, în relaţia dintre părinte şi psiholog, este tendinţa frecvenţa de a-l prezenţa pe copil că fiind “pacientul identificat”. Potrivit expertului, sunt foarte mulţi părinţi care pun întreg procesul terapeutic al copilului pe seama psihologului şi acceptă cu greu să se implice în programul de recuperare a copilului, care este mult mai complex decât vizitele la psiholog.
